Român, neamt si polonez, maestrul însuma dorinta si energia mai multor popoare. Îmbina spiritul vechii bresle a sticlarilor cu sentimentul unic al cautarilor din Artele Martiale. De înaltime medie, robust si atletic, privea lucrurile cu calm, dar nu de putine ori izbucnea coleric, impunând teama si respect. A început practicarea Artelor Martiale la vârsta de 14 ani, în strainatate, cunoscând instructori si maestri din Germania, Austria si Cehoslovacia, mai tarziu ajungând sa lucreze si cu japonezi ca SHIZUYA SATO – 9 DAN, KEIJI TOSE – 10 DAN. Membru fondator al Federatiei Române de Arte Martiale în 1990, reuseste, în câtiva ani, sa reuneasca în formula „Ligii Române de Jujitsu" o masa impresionanta de practicanti, dar si de „mercenari" din alte stiluri. Jujitsu se prezenta, la acea vreme, ca un amalgam de tehnici corecte si incorecte, aparând „centuri negre" de o probitate îndoielnica, care stationau o scurta vreme pe firmament, disparând apoi în neant. Documentatia foilor volante xeroxate nu mai era suficienta în viteza cu care se derulau evenimentele. Conducerea Ministerului Tineretului si Sportului, si chiar a F.R.A.M., erau macinate de intrigi si interese personale, Jujitsu ramânând în umbra celorlalte discipline. A aparut febra stilurilor de contact, demitizând si surclasând scolile traditionale care abordau KUMITE non-contact. Era si perioada de „privatizare en gros", când apareau, ca si ciupercile dupa ploaie, mii de asociatii si cluburi sportive. Aparate de incompetenta juridica si somnolenta celor abilitati, nici Artele Martiale nu au scapat de escrocheria proprie unei societati în tranzitie. Totusi, pe ici, pe colo apareau minti luminate si bine intentionate. Asa se explica rezultatele practicantilor români în plan international în majoritatea disciplinelor sportive. În octombrie1995, la Cluj-Napoca a fost reunita, pentru prima data în România, aproape toata suflarea practicantilor de Jujitsu, în Campionatul National (respectiv 99). Într-un campionat „maraton" care a durat 22 de ore neîntrerupt, s-a decantat prima sarja de competitori, antrenori si arbitri.

Organizatorul Campionatului – Asociatia „White Tiger Budokan", în conclucrare cu câtiva antrenori din cele 4 zone si sub ochiul atent al lui „tata Gurski", dupa opt luni de pregatire si doar cu fonduri primite de la fundatia studenteasca „Vatra Româneasca" din Cluj-Napoca, au reusit sa „sparga gheata", împotriva unora care nu credeau în explozia din Jujitsu. Cum era si firesc, urmatorii ani au facut sa creasca nivelul de pregatire al competitorilor, profesionalismul si actiunile manageriale.
Priza puternica la public s-a datorat si faptului ca sistemul de lupta era full-contact, oferind adevar si senzatii tari, iar sistemul demonstrativ arata o gama larga si diversificata de procedee înlantuite într-o maniera spectaculoasa.

Anii 1995-1997 prefigurau dezvoltarea unei scoli de Jujitsu românesti de calitate, cu implicarea mai atenta a conducerii F.R.A.M., prin domnul presedinte Florentin Marinescu si a secretarului general Petru Grindeanu. Sustinuta de idealuri BUSHIDO, activitatea unor antrenori ca: Doru Galan (SHINSEISHIN), Ilie Nicolae (Dragonul), Anica Florescu, Ioan Chelu, Agavriloaiei (SHUBAKU), Ilie Patru  (Metrorex), Jakab Robert, Gheorghe Cojocaru (SHIN-DAITO), Gabriel Manta (FUJI YAMA), Ovidiu Târlogeanu (Sakura-DOJO), fratii Adi si Ioan Moldovan din Bistrita, Adi Belean (Sakura Reghin), Lukacs Kamil, Ioan Balaceanu (White Tiger Budokan – Cluj), Adrian Ionita (Yamamoto Kai), Marcel Topor (BITOKU), Arvay Zsolt, Kovacs Tiberiu (MAS – Zalau), Dan Alexcandrescu (SHIRO), Laurentiu Petrescu, Gheorghe Goian (MIGOTA), Maria Moldovean (NEKO) si altii – a format o puternica miscare nationala.
Lista ar putea fi mai lunga, dar autorul i-a mentionat doar pe cei cu care a intrat direct în contact, cerând scuze celor pe care i-a omis.

Rapus prematur de o boala perfida, SHIHAN GURSKI ALOIS trece în nefiinta într-o zi ploioasa de 1 februarie. Autorul acestei carti împlinea în acea zi o suma de ani si, pentru ca nu-si mai vazuse maestrul de vreo doua saptamani si nu mai avea nici o veste de dincolo de Carpati, într-un moment de euforie nervoasa, lansa un apel telefonic la adresa: Masina de Paine, într-un bloc din zona Bucur Obor: „Alo! Familia Gurski? Sarut-mainile, Doamna Gurski, sunt Balaceanu Ioan din Cluj, as vrea sa transmit multa sanatate lui „Shihan" si am sa vin saptamâna viitoare în Bucuresti". Dupa o pauza lunga, în care se auzeau soapte de neînteles, o voce obosita si trista raspunse: „Shihan a murit azi-dimineata." Într-o fractiune de secunda au aparut scene dispersate din toti acesti ani scursi lânga batrânul maestru, voci, vacarm de gari si de Bucuresti. Brusc, totul s-a limpezit în fata unui adevar crud si neasteptat... Prea putini au fost la înmormântare, prea putini dintre cei care îi spuneau „tata Gurski". Mormântul era plin de flori totusi, mama si fiica, tacute si îndoliate, murmurau cuvinte nedeslusite, sase dintre elevii mai vechi discutau încet, înfrigurati de un vânt primavaratec, cîteva rude apropiate coborau dealul cimitirului din apropierea garii Medias...

Trecut în aula marilor maestri ai Artelor Martiale, Gurski Alois a lasat peste 40 de antrenori, prima scoala de arbitri de Jujitsu din România, o carte si multe amintiri. În capitala, vacarmul continua...